Îmi aduc aminte că era o duminică tare mofturoasă. Când ieșeau norii, când soarele mai dădea o speranță. Trebuia să ajung cu ai mei la țară la bunici. Și, ca de obicei, când mergem la țară, trebuie să oprim să băgăm benzină și să facem rovinieta la mașină pentru a nu avea surprize neplăcute pe parcusul drumului. Și nici nu doream o companie a unui ofițer de la rutieră. Până la benzinărie am tot stat cu telefonul în mână. Nu m-am asigurat în niciun fel.
Odată am avut semnul STOP în față și am trecut fără să mă mai uit, pentru că eram cu ochii-n mobil să scriu mesaje. Cu cine vorbeam? La fel a zis și tata. Bună întrebare. Vorbeam cu prietenii, cu niște colegi de facultate și cu prietena mea. Nu știu de ce, dar mi-am făcut un obicei - să nu las telefonul din mână. Dar deloc. Și nici nu vreau să mă gândesc ce accident m-ar fi nimerit dacă nu ar fi fost ceilalți din trafic atenți și nu ar fi călcat frâna.
Dintr-o dată mă pomenesc cu niște claxoane care parcă, parcă, mă mai readuc la viață. Aici, în Craiovița, cartier al Craiovei, dacă vrei să ieși pe Calea Severinului trebuie să fii foarte atent la o trecere de șinele tramvaiului căci mai circulă și mașini din stânga și-n dreapta, dar trebuie să încerci nici să strici mașina când treci peste ele. Și dacă mai ai și telefonul în mână cum am avut eu, atunci cu siguranță șansele să mai fi atent sunt slabe rău de tot.
Odată am avut semnul STOP în față și am trecut fără să mă mai uit, pentru că eram cu ochii-n mobil să scriu mesaje. Cu cine vorbeam? La fel a zis și tata. Bună întrebare. Vorbeam cu prietenii, cu niște colegi de facultate și cu prietena mea. Nu știu de ce, dar mi-am făcut un obicei - să nu las telefonul din mână. Dar deloc. Și nici nu vreau să mă gândesc ce accident m-ar fi nimerit dacă nu ar fi fost ceilalți din trafic atenți și nu ar fi călcat frâna.
Dintr-o dată mă pomenesc cu niște claxoane care parcă, parcă, mă mai readuc la viață. Aici, în Craiovița, cartier al Craiovei, dacă vrei să ieși pe Calea Severinului trebuie să fii foarte atent la o trecere de șinele tramvaiului căci mai circulă și mașini din stânga și-n dreapta, dar trebuie să încerci nici să strici mașina când treci peste ele. Și dacă mai ai și telefonul în mână cum am avut eu, atunci cu siguranță șansele să mai fi atent sunt slabe rău de tot.
Am avut noroc și de data asta, că a pus frână un om cu numere de Timișoara. O să-l țin minte, pentru că dacă n-ar fi fost el, eu cum eram cu telefonul în mână să citesc mesajul proaspăt primit și să merg și foarte încet când traversez șinele, ar fi dat în mine. Și în mama, tatăl și sora mea. Poate că de aceea reiese din studii că 77% dintre cei cu vârsta de peste 25 de ani sunt foarte încrezători atunci când scriu mesaje sau unii chiar e-mailuri în timp ce conduc.
La o aruncătură de băț este și benzinăria. Bag aproape 15 litri și fac rovinieta. Plec din Craiova. Momentan mă potolesc, nu mai răspund la nimeni prin mesaje. Zic că nu vreau să fiu în pericol și nici să nu-i îngrijorez pe ai mei. Îmi pun și centura ca să nu fie nimic periculos. Până să ies din oraș am mers pe principiul “Don’t Text and Drive!”. La ieșire spun că nu se mai poate întâmpla nimic și încep să mai răspund, mai rar ce-i drept, pe la un mesaj.
Până când trebuie să-i răspund unui amic și să-i explic că nu am timp să mai ieșim la cafea. Un moment de neatenție, un drum în renovare și aud dintr-o dată niște strigăte să virez dreapta că dacă nu dau direct într-o groapă foarte mare. Cred că dacă nu s-ar fi întâmplat să strige la mine, aș fi rămas cu roata de pe stânga acolo.
Începe să-mi bată inima din ce în ce mai tare. Spun că trebuie să mă potolesc, să nu mai răspund la nimeni și să merg liniștit fără să mai fac ceva. Doar să fiu atent la drum și să conduc cum trebuie. Timp de 40 de km nu se mai întâmplă nimic, deși telefonul vibra. O dată la zece minute mai auzeai că am primit un mesaj. Nu știu ce s-a întâmplat, dar ați văzut și voi că atunci când te pui la volan parcă începe să te sune toată lumea și până atunci nu te-a sunat mai nimeni.
După 40 de km încep să iau iar telefonul. Mă liniștisem, nu se mai putea întâmpla nimic, eram la drum întins, 100 km/ h. Eram cu un ochi pe volan și cu unul la telefon. Văd că sunt depășit. Nu fac nimic. Se distanțează considerabil. Când văd lucrul ăsta spun să mai arunc încă o privire.
Și exact atunci când m-am uitat la telefon au apărut, din câte mi-a spus tati, mai multe gâște. Erau simple gâște pe care nu voia nimeni să le calce. Așa că el a frânat. Eu eram în continuare cu ochii-n telefon. Tati stătea liniștit, pentru că el credea că o să frânez mai târziu, dar mai tare.
Știe că niciodată nu fac asta, că-mi place să frânez din timp, pentru că nu știe, dar a crezut că poate este o excepție de data asta. Și am văzut în ultimul moment când am ridicat ochii din telefon. Apăs cât pot de repede și de tare pedala de frână. Începe să-mi bată pedala de la ABS, după cum spun majoritatea.
Iau piciorul și frânez din nou până îmi bate iar pedala de la sistem. Viteza era redusă semnificator, dar tot mai trebuia ceva. Încercasem să schimb și cu frâna de motor. Tot nu încetinise de tot. Nu mai erau foarte mulți metri între mine și el. Am tras, brusc, frâna de mână. A ieșit un scârțâit oribil. M-am speriat atât de tare încât nu știam cum să mai reacționez după ce am tras-o. S-a oprit mașina.
Tata se ruga să nu o fi lovit-o rău. Ne-am dat jos și am băgat de seama. S-a oprit milimetric.
Poate că nici la un deget distanță. Am avut noroc. Și am trăit-o pe pielea mea. De aceea, de acum încolo, recomand tuturor să fie foarte atenți la drum. Cu viața oamenilor nu este de jucat. Eu m-am învățat minte și de fiecare dată când mă urc în mașină nu mai răspund la nimeni. Poate să fie oricine. Așa că, la fel cum spun și cei de la Toyota, nu este bine să faceți niciun fel de experiment, deci “Don’t Text and Drive!”.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014.
La o aruncătură de băț este și benzinăria. Bag aproape 15 litri și fac rovinieta. Plec din Craiova. Momentan mă potolesc, nu mai răspund la nimeni prin mesaje. Zic că nu vreau să fiu în pericol și nici să nu-i îngrijorez pe ai mei. Îmi pun și centura ca să nu fie nimic periculos. Până să ies din oraș am mers pe principiul “Don’t Text and Drive!”. La ieșire spun că nu se mai poate întâmpla nimic și încep să mai răspund, mai rar ce-i drept, pe la un mesaj.
Până când trebuie să-i răspund unui amic și să-i explic că nu am timp să mai ieșim la cafea. Un moment de neatenție, un drum în renovare și aud dintr-o dată niște strigăte să virez dreapta că dacă nu dau direct într-o groapă foarte mare. Cred că dacă nu s-ar fi întâmplat să strige la mine, aș fi rămas cu roata de pe stânga acolo.
Începe să-mi bată inima din ce în ce mai tare. Spun că trebuie să mă potolesc, să nu mai răspund la nimeni și să merg liniștit fără să mai fac ceva. Doar să fiu atent la drum și să conduc cum trebuie. Timp de 40 de km nu se mai întâmplă nimic, deși telefonul vibra. O dată la zece minute mai auzeai că am primit un mesaj. Nu știu ce s-a întâmplat, dar ați văzut și voi că atunci când te pui la volan parcă începe să te sune toată lumea și până atunci nu te-a sunat mai nimeni.
După 40 de km încep să iau iar telefonul. Mă liniștisem, nu se mai putea întâmpla nimic, eram la drum întins, 100 km/ h. Eram cu un ochi pe volan și cu unul la telefon. Văd că sunt depășit. Nu fac nimic. Se distanțează considerabil. Când văd lucrul ăsta spun să mai arunc încă o privire.
Și exact atunci când m-am uitat la telefon au apărut, din câte mi-a spus tati, mai multe gâște. Erau simple gâște pe care nu voia nimeni să le calce. Așa că el a frânat. Eu eram în continuare cu ochii-n telefon. Tati stătea liniștit, pentru că el credea că o să frânez mai târziu, dar mai tare.
Știe că niciodată nu fac asta, că-mi place să frânez din timp, pentru că nu știe, dar a crezut că poate este o excepție de data asta. Și am văzut în ultimul moment când am ridicat ochii din telefon. Apăs cât pot de repede și de tare pedala de frână. Începe să-mi bată pedala de la ABS, după cum spun majoritatea.
Iau piciorul și frânez din nou până îmi bate iar pedala de la sistem. Viteza era redusă semnificator, dar tot mai trebuia ceva. Încercasem să schimb și cu frâna de motor. Tot nu încetinise de tot. Nu mai erau foarte mulți metri între mine și el. Am tras, brusc, frâna de mână. A ieșit un scârțâit oribil. M-am speriat atât de tare încât nu știam cum să mai reacționez după ce am tras-o. S-a oprit mașina.
Tata se ruga să nu o fi lovit-o rău. Ne-am dat jos și am băgat de seama. S-a oprit milimetric.
Poate că nici la un deget distanță. Am avut noroc. Și am trăit-o pe pielea mea. De aceea, de acum încolo, recomand tuturor să fie foarte atenți la drum. Cu viața oamenilor nu este de jucat. Eu m-am învățat minte și de fiecare dată când mă urc în mașină nu mai răspund la nimeni. Poate să fie oricine. Așa că, la fel cum spun și cei de la Toyota, nu este bine să faceți niciun fel de experiment, deci “Don’t Text and Drive!”.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu