23 octombrie 2016

Dau două invitații la conferința cu dr. Robert W. Wilson din 26 octombrie

Dacă tot a început universitatea de luna aceasta și cum studenții sunt cam mulți fie la UVT (Universitatea de Vest din Timișoara), fie pe la UPT (Universitatea Politehnica Timișoara) aș vrea să spun că mă bucur să văd că încă mai sunt tineri interesați să meargă la facultate. 

Și nu, nu mă refer la cei care merg doar de dragul de a fi acolo. Mă refer la aceia care încearcă să prindă cât de mult la seminar, se mai uită și pe cursuri și știu să-ți răspundă dacă-i întrebi despre subiectul respectiv. 

Aceia care, de fapt, în loc să fenteze învățământul, pun mâna, iau cartea și încearcă să învețe cât pot ei de bine și de mult. Mi-ar plăcea să citească cât mai mulți astfel de studenți postarea asta. Că sigur o să le placă ce am de scris. 

Ex-student la Jurnalism și actualmente masterand la Relații Publice, încerc să înțeleg și să sprijin și profilul real cât pot de mult. Partea care se referă la matematică, fizică, informatică. Și dacă tot am adus în discuție cuvântul „fizică” zic să vă spun mai multe despre o persoană reprezentativă acestui domeniu. 



CONFERINȚA GENERALĂ A LAUREATULUI PREMIULUI NOBEL PENTRU FIZICĂ


Robert W. Wilson - fizician american și laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1978 pentru descoperirea radiației cosmice de fond. 

Așa că, dacă sunteți interesați, îi invit pe doi dintre voi la conferința generală a laureatului, care se va desfășura în 26 octombrie la Universitatea Politehnica Timișoara. Dacă vreți să veniți, am de dat aici, pe blog, cu ajutorul Honeywell, două invitații la conferința generală a laureatului Nobel, eveniment cu acces închis publicului larg.


CUM POȚI CÂȘTIGA O INVITAȚIE LA CONFERINȚĂ


Pentru a putea participa și câștiga o invitație trebuie să fii student sau să ai pe cineva apropiat student la Fizică. Acum, odată ce sunt îndeplinite aceste criterii, primele două persoane care lasă un comentariu vor câștiga invitațiile.

CE ESTE HONEYWELL INITIATIVE FOR SCIENCE AND ENGINEERING


HISE face parte din programul global de responsabilitate socială al companiei și își propune să încurajeze tânăra generație de oameni de știință și ingineri, oferindu-le posibilitatea de a interacționa cu personalități recunoscute la nivel internațional și cu specialiști de top din cadrul Honeywell.



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu