24 noiembrie 2014

Dezvelirea bustului Regelui Mihai I al României

Astăzi, de la 14:30, merg în centrul Craiovei la dezvelirea bustului Majestății Sale, Regele Mihai I al României. Bustul o să fie amplasat în Piața Tricolorul, în apropiere de Universitatea din Craiova, instituție care, trebuie să nu uităm că, a fost fondată în 1947 chiar de Alteța Sa.

Am citit că sculptura a fost realizată de Marcel Voinea, un artist craiovean. De asemenea, la acest eveniment, o să participe și Principele Radu.


Sursă foto: bucureștifm


Trebuie să știți că, Regele Mihai I al României este din 2013, Cetăţean de Onoare al Municipiului Craiova. I s-a acord acest titlu în semn de recunoștință pentru personalitate, dar și pentru eforturile pe care le-a făcut pe parcursul vremii ca să mențină o Românie liberă. Să nu uităm nici de activitățile și proiectele în care s-a implicat activ. Acestea au promovat o imagine pozitivă pentru țara noastră.

Citesc că fondurile necesare vor fi strânse prin subscripție publică și din bugetul Asociației Craiova Capitală Culturală Europeană 2021.

Deci, o să merg să văd cum e, să bag de seamă cum se procedează la o dezvelire a unui bust, pentru că până acum n-am mai fost și, categoric, revin cu detalii pe blog.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu