Ea nu a fost la Master Chef. Nici măcar nu se uită la acest concurs. E o femeie normală. Cât se poate de normală. Cu doi copii și un soț. Și un job. Vine acasă pe la ora 17 și, de atunci, până seara, când ajungem și noi acasă de la facultate, își găsește ce să facă prin bucătărie. Un fel de mâncare sau un altfel de desert față de ultimul pe care ni l-a făcut. Și asta o dată la două zile mai tot timpul.
Pentru că îi place. De asta face. Adoră să petreacă timpul în bucătărie, să facă experimente, așa cum îmi place mie să spun. Și îi ies. Mereu. Delicioase. Numai bune de mâncat. Toată ziua. Cât ai zice „toată ziua”. Ea este mama. Mereu cu dulciurile.
Sursă foto: |
Ambițioasă și pasionată. Atât de ambițioasă încât nu ai putea să o dai la o parte până nu îi iasă prăjitura așa cum vrea ea. Pasionată. Atât de pasionată că, nici acum, la aproape 45 de ani, nu renunță. Și la un moment dat, am întrebat-o dacă o să se plictisească de făcut prăjituri. Și răspunsul este acela pe care l-ați gândit și voi. „Nici nu mă gândesc. N-am de ce să nu mai fac. Îmi place mult să petrec timpul în bucătărie, mă simt în largul meu”, spune dintr-o suflare.
Cam așa este mama. Și m-am gândit că dacă voi fi provocat să spun ce aș face pentru ea, nu aș refuza. Și am fost provocat. Iar eu răspund mereu provocării.
I-aș amenaja o cameră unde să aibă tot ce-i trebuie pentru prăjituri. Da, o cameră doar a ei. Cu tot felul de mobilă, cu ultimele dotări. Cu ultimul cuțit și mixer ieșit pe piață, cu ultima aparatură. Da, știu, este o investiție destul de mare. Chiar dacă spunem că o să coste puțin, acel puțin de acolo, cu cel de acolo și din altă parte se adună. Și dă o sumă. Care ajunge undeva pe la 5.000 de euro. Dar cred că la această sumă pot să fac mai mult de atât. Pot să-i deschid propria afacere, un loc unde să se desfășoare și să facă torturi așa cum vrea ea.
Sursă foto: |
De ce spun torturi? Pentru că la asta se petrece cel mai bine. Îi ies atât de bine că eu cât timp am tort făcut de ea nu mai mănânc nimic toată ziua. Tort, tort și iar tort. Și pentru că îi plac atât de mult, de ce să nu profite de pe urma unei pasiuni și să facă și ceva bani. Lumea preferă să cumpere ceva de calitate și proaspăt. Și, sincer, dai și mai puțin pe un asemenea tort decât pe unul făcut la cofetărie.
Iar acum o să mă ziceți că bine, bine, dar tortul îl face mama, afacerea costă 5.000 de euro cu totul, însă acești bani de unde îi iau? O să spun că ajutorul unui card de cumparaturi. Cardul STAR Forte, mai exact. Am rate fara dobanda și nu mă mai doare capul deloc. Visul a devenit realitate, pot spune. Și mai jos aveți un exemplu de cum arată un card cu un nume pus la întâmplare.
Iar acum o să mă ziceți că bine, bine, dar tortul îl face mama, afacerea costă 5.000 de euro cu totul, însă acești bani de unde îi iau? O să spun că ajutorul unui card de cumparaturi. Cardul STAR Forte, mai exact. Am rate fara dobanda și nu mă mai doare capul deloc. Visul a devenit realitate, pot spune. Și mai jos aveți un exemplu de cum arată un card cu un nume pus la întâmplare.
Este o idee lansată de cei de la Banca Transilvania pentru a avea și tu un card de debit și puncte STAR. M-am gândit deja și la cum aș putea să intru în posesia lor. Să vedeți: îți faci card, te duci și cumperi ce ai nevoie iar mai apoi plătești și niște rate fără dobândă.
Puteți să aflați despre acest program și despre mecanismul lui dacă dați click chiar pe card de debit. Iar eu pentru a mea mamă aș putea să iau un card Star Forte.
Mai jos, prezint de pe site, facilitățile de care am parte:
Poti impumuta de cel mult 5 ori venitul tau lunar
Rambursezi intre zilele de 1 si 25 ale lunii cel putin 10% din valoarea imprumutului
Perioada pe care iti acordam creditul este de 5 ani si poate fi prelungita automat
Dobanda este de 24%/ an
Este necesar sa ai vechimea de cel putin 1 an ca angajat
Eu nu îndeplinesc toate condițiile, dar tata poate să facă acest lucru pentru că are vechime de aproape 20 de ani ca angajat, și poate să împrumute de cinci ori astfel încât să ajungă la 5.000 de euro. Și eu îndeplinesc toate condițiile, doar că nu aș ajunge la 5.000 de euro, iar eu vreau această cifră rotundă.
A, și încă ceva. Pentru fiecare cumpărătură pe care o fac primesc 1 punct STAR cadou. Iar 1 punct face 1 leu. Vă dați seama câte puncte primesc, nu? Mai iau și de aici. Îmi place, îmi place.
Și toate aceste lucruri sunt rezolvate. De unde să cumpăr? Cum adică de unde, că am atâtea variante că nici nu știu la care să apelez prima. Așa că, am stat să mă gândesc ceva timp și am ajuns la concluzia că mi-ar plăcea tare mult o mobilă de bucătărie de la Famarox și un parchet laminat de la Proges. Și acestea mai sunt și magazinele partenere STAR.
Sunt pe gustul ei și mobila e foarte utilă ținând cont că este și pe colț. Ar face-o să se miște mai bine și mai repede. Mai cu spor. Iar acest lucru înseamnă mai multe torturi, deci mai mulți bani.
Cam asta aș face cu 5.000 de euro. La cealaltă sumă pe care pot să o scot și eu nu m-am gândit încă, îmi place mult ideea asta și vreau să rămân la ea.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu