N-am mai fost până acum la o vizită într-o fabrică de bere. Mai ales în Timișoara. Și, mai ales, la o fabrică cu o așa tradiție. Mi-am sunat amicii și ceva prieteni care sunt aici, în Banat, tocmai pentru a fi cu mine. Să vedem cum se face berea bună. Să ciulim urechile la indicații. Să degustăm.
Ce era de făcut? Trebuia doar să mergi la a lor fabrică de bere. Te întâmpina un maestru berar, completai un formular că ai fost prezent, făceai o poză tare simpatică, după care în cazul în care dădeai check-in primeai talere. Cu ajutorul acestora, la finalul turului îți puteai cumpăra diverse obiecte despre care vă spun mai pe la final.
Odată început turul, grupul a putut vedea locomotiva Muchi pe de-o parte, cât și un instrument care ajuta la fabrica berii. Eu am reușit să-mi strâng undeva pe la 15 amici și să dăm o fugă la fabrică. Ni s-au mai alăturat acolo și alți oameni simpatici care, din ce am vorbit cu ei, n-au trecut nici ei pe acolo.
Printre informațiile pe care le-am aflat de la secțiile fabricii, am rămas surprins de cea de îmbuteliere. Nu știu de ce, alții au rămas plăcut surprinși de mecanismele avansate care sunt folosite pentru producerea berii sau de tuburile de fermentare. Mie mi-a fost de ajuns să văd cum în două secunde este gata o doză de bere Timișoreana. Și că aceștia îmbuteliază pe ceas aproape 50.000 de doze de bere.
În timpul vizitei, pe fiecare secție se puneau întrebări foarte simple, de altfel, iar tu, vizitator, trebuia să fii doar atent. Dacă răspundeai corect, primeai câte un taler pentru fiecare răspuns corect. După ce vizita fabricii s-a terminat,
Prințul Eugeniu de Savoya întâmpina grupul și-l conducea la Curtea Berarilor pentru a cinsti vizitatorii. Aici, pe baza talerilor puteai să-ți cumperi o cană Timișoreana, un suport de pahare sau o sticlă de Timișoreana înscripționată de niște fete talentate foc. Și mai primeai și o sticlă cu Timișoreana printată cu poza ta, v-am spus mai sus despre ea.
Cu alte cuvinte, o experiență unică. Au fost în jur de 2.000 de oameni care au văzut ce am văzut și eu. Oameni curioși. Și dacă n-ați fost până acum, stați cu ochii pe ei ca atunci când mai organizează Porțile Deschise să fiți primii.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu