4 iunie 2014

Simona Halep, drumul spre finala Roland Garros

Important este că a câștigat acest meci, important este că a făcut-o pe ’Central’, mai ales că nu cred că s-a mai întâmplat asta, dar trebuie să-și îmbunătățească serviciul pentru că a făcut multe greșeli în acest meci.”, a spus Ilie Năstase.

Această declarație pentru Digi Sport a venit după meciul câștigat de Simona Halep împotriva americancei Sloane Stephens, în sferturile de finală ale Grand Slam-ului de la Roland Garros.






Astăzi, 4 Iunie 2014, Simona joacă împotriva Svetlanei Kuzneţova, care a câștigat până acum 13 turnee WTA. Pe de-o parte avem un număr 4 WTA, în timp ce rusoaica este număr 28 mondial. Chiar dacă românca are doar 7 turnee câștigate, aceasta este în plină ascensiune. 


Ce mai trebuie să știți?
Cele două jucătoare s-au întâlnit de patru ori. Scorul este egal, 2-2. Ultima lor întâlnire a fost pe 24 aprilie 2014, la Stuttgart. Acolo, Simona a pierdut în minimum de seturi. Mai exact, 5-7, 6-7 pentru Kuzneţova.


Chiar dacă rusoaica pare să-i dea bătăi de cap, Simona este favorită atât la casele de pariuri, cât și pe zgură. Ea are cota de 1,45 la victorie, în timp ce Svetlana pornește înainte de meci cu o cotă de 3, potrivit Superbet.


Deci, victoria împotriva rusoaicei Svetlana Kuzneţova o va duce și mai aproape de finala Roland Garros. În runda următoare, cel mai probabil, o va întâlni pe italianca Sara Errani care joacă împotriva nemțoaicei Andrea Petkovic.  

Meciul dintre Simona Halep și Svetlana Kuzneţova este transmis pe Eurosport 2, de la 15:00. Dacă mi se permite și un pariu, Halep o să câștige meciul contra rusoaice în două seturi.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu