Femeia care nu a scos castanele din foc cu mâna altuia

„Doctorița este la doamna doctor de lângă, că s-a făcut curat și este ud pe jos. Și până nu e uscat, nu vine”, îmi spune cu voce caldă o femeie de serviciu din Policlinica Craiovița Nouă. O mână de om. O femeie care, cu a sa atitudine, îmi inspiră milă. Compasiune. O femeie care a fost lăsată în voia lui Dumnezeu. Un om care, din câte văd, nu pare că a scos castanele din foc cu mâna altuia. O ființă care, cu amândouă mâinile, te primește oricând în casă, te pune la masă și-ți dă un loc unde să dormi.

Mă dau spre dreapta băncii pe care stau ca să-i fac loc. Să nu stea în picioare. Tresare imediat. Parcă aș fi trezit-o din vis. „Nuuu, nu, am de lucru, băiatul meu. Văzuși tu holul de la parter? E, ăla trebuie curățat. Să fie lună”, îmi răspunde apăsat. Și pleacă. 

Mă lasă singur pe un hol care, deși proaspăt renovat, are niște bâzgălituri cu pixul. „E de la puștii care mai vin p'aci să ceară o adeverință sau să se plângă că s-au îmbolnăvit. Da' ei nu văd că nu se îmbracă calumea”, aud brusc din dreapta. Este una din asistente. Mă salută și mă strigă pe nume. Mă știe de-o viață că mama m-a dus doar la ea. Femeie pe la 35 de ani, dar care pare cu cel puțin opt - nouă ani mai tânără. Blondă. Dichisită. Plinuță. Mereu cu unghiile făcute cu lac. Cu halat pe ea. Intră în cabinet și pleacă. Nu-mi spune nimic. E aproape două și mă cam grăbesc. Încep să mă foiesc. Să dau din picior.

FEMEIA CARE N-A SUPĂRAT PE NIMENI

Apare, din nou, femeia de serviciu. Are părul cărunt. O întreb dacă nu vrea să mai vorbim. Dă din cap că nu și începe să mai măture puțin. Nu vrea nici numele să mi-l spună. Timidă și scundă. Cu părul prins, de data asta. Încălțată în saboți albi din piele. Poate a venit să vadă dacă am intrat să mă vadă doctorița. Dacă s-a uscat pe jos. În cabinet, însă, nu mai intră. Se depărtează ușor, ușor și coboară în grabă. 

Intru în cabinet. O întreb pe doctoriță cum o cheamă pe femeia de serviciu. Îmi spune că n-o știe prea bine că este nouă. Știe doar că „e pricăjită, săraca, cu doi copii”. Când ies, mă uit în stanga și-n dreapta. Nimic. La parter, coridorul, gol.