14 octombrie 2014

Televizoarele generațiilor

Îmi aduc aminte și acum de zilele când mă uitam la televizorul vechi. Un televizor cu tub catodic. În culori. Spre deosebire de timpul când părinții mei se uitau la cel care transmitea doar alb - negru, cred că de atunci toată lumea ar fi trebuit să se gândească care este următorul val pe piața televizoarelor. Ai mei părinți îmi spuneau că în vremea comunismului se uitau la televizor doar într-un interval de timp, seara. Calitatea vizuală sau felul în care televizorul îți emitea era deplorabilă. 





TRECUTUL


Spuneau că se putea ca din moment în moment să apară puricii pe ecran. Și nu puricii de la pisici sau câini, ci acel bruiaj din cauza semnalului foarte slab. Și uite așa, într-o noapte, după ce că se uitau vreme de o oră la televizor, s-a mai luat și curentul. La zece minute după ce a revenit, au venit puricii pe ecran. Și așa a rămas până când nu mai era nimic de văzut la televizor. Aceasta este doar una dintre zilele în care atât părinții mei, cât și ai tăi, se uitau - atât cât puteau - la emisiunile sau filmele care erau date pe acea vreme. Trebuie să ne gândim și la faptul că pe lângă semnalul prost, ecranul televizoarelor nu era chiar atât de mare. Mic de tot, aș putea completa. Cu timpul au apărut și televizoarele mai mare, dar care emiteau tot alb - negru. Abia după câțiva ani buni au apărut și televizoarele care transmitea în culori. Îmi aduc aminte și acum, după atâția ani, că-mi ziceau „băiatul meu, era de nedescris, nu poți să-ți imaginezi cum a fost înainte de revoluție. Și o vreme după. Cine avea atunci un televizor puteai să spui că era bogat. Că-și permitea, că avea bani. După ce au apărut televizoarele color parcă aveai o bucurie atunci când te uitai la televizor și vedeai un roșu, un albastru. O culoare, orice. Toată lumea era entuziasmată”. 

Și, într-adevăr, nu era lucru puțin să ai un televizor și să poți să te uiți la el. De asemenea, cred cu tărie, că atunci când te uiți la un televizor alb - negru, parcă cei din televizor sunt la pușcărie. Sentimentul ăsta îl am. Și nu doar eu. Am întrebat și prieteni. Și cunoștiințe. Nimeni nu și-ar fi imaginat cât de mult am evoluat. Ca popor. Ce-i drept, televizorul, chiar și în trecut, era foarte util. Timp de câteva ore, seara, puteai să uiți pentru un timp de probleme. Să fii doar tu. În lumea ta. Să uiți de toți. Eu în 98, la cinci ani spre exemplu, mă uitam mai mereu dimineața la desene. La un televizor color. Nu-mi aduc foarte multe lucruri aminte, dar mama mereu îmi spune cât de fascinat eram când erau desenele. Și dacă cineva schimba canalul, mă puneam pe plâns. Și nu mă opream până nu dădeau la loc. Pentru mine televizorul nu a fost doar un mod de a mă distra, dar și un mod de a crește. Când mă întâlnesc cu cei de vârsta mea, ne aducem aminte și acum de desenele generației 93. Și de faptul că pe acea vreme televizorul era unul cu tub catodic și nu unul LCD. Și da, televizorul copilăriei mele nu era unul foarte mișto. La el nu mă puteam conecta ca să văd filme sau să mai vorbesc cu nu știu ce rudă sau prieten. Tot ce puteam să fac era să conectez un joc, să pun două controlere și să încing un Super Mario cu tata până ne prindea seara și mă trimitea la culcare că a doua zi am școală. Și stați liniștiți că asta s-a întamplat până când am venit cu un 5 acasă. După, adio, joc. Două săptămâni chiar. 

PREZENTUL


Acum, în 2014, am în față noul televizor isteț. Cu LED. E tare de tot. Și l-am cumpărat de la acest magazin online. Mă conectez de pe televizor pe Skype ca să mai vorbesc cu o rudă de-a mea de prin Germania, să-mi mai spună ce a făcut unchiul meu de la Constanța sau Bubu - alt unchi de-al meu - de la Timișoara. Și eu doar stau în pat și-i văd. Și vorbim până când îmi aduc aminte că am uitat să plec la nu mai știu ce întâlnire cu nici eu nu mai știu cu cine. Odată, unchiul de la Constanța a uitat s-o schimbe pe a mică. Vorbeam cu el pe Skype și-mi zice dintr-o dată că miroase urât în cameră. 



A ținut-o pe singura lui fetiță în brațe timp de aproape o oră că nu voia să tacă. Și, invidioasă fiind pe noi, mai ales pe mine că vorbeam din pat și ei se uitau la mine de pe laptop, a zis că trebuie să se răzbune. Însă, nu s-a răzbunat pe cine a trebuit. A luat laptopul și pe-a mică și în timp ce vorbea cu mine, schimba și prichindelul. Eu după ce că stăteam în pat mai scriam și mesaje pe telefon. De mare ajutor televizorul ăsta. Îmi amintesc că erau promoții foarte multe atunci și mi-era greu să-l aleg. Dar sunt bucuros că am făcut alegerea bună. Nu mi-aș fi imaginat că o sa avansăm atât de mult încât să pot să am YouTube pe televizor. Sau să folosesc telecomanda ca să-mi instalez orice joc - fie vorba între noi, mie alea cu mașini îmi plac cel mai mult - și nicidecum că pot să mă uit la film cu ochelari 3D. Să am propriul meu cinema. Să nu mai dau bani prin tot felul de cinema-uri. Acum pot chiar să-mi invit prietenii și să vedem ce film de place și la o simplă apăsare pe telecomandă, să dăm play și să ne uităm la ce vrem noi. Este de-a dreptul incredibil acest televizor. Nu se compară deloc cu televizorul din copilărie. Este net superior. Și dacă tot vă spuneam că este 3D, nici nu vă imaginați cum vedeți un desen animat sau un film cu acei ochelari și cu Smart TV-ul. Tot ce pot să vă spun este că simți că și tu ești acolo, unde se desfășoară acțiunea. Și nu-ți vine să crezi când ai impresia că un lucru care este aruncat vine direct spre tine. Sau că ești lângă personaj. Și-ți vine mai mereu să pui mâna pe el, cum mi-a venit mie de altfel.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014.

Un comentariu: