Parfumul preferat nu te lasă la întâlniri

Septembrie. Prima zi în care elevii trebuie să meargă la școală. Cu două zile înainte să fie ziua mamei. Ce fac eu? Vorbesc fie pe Facebook, fie pe Messenger. În 2012 încă se mai folosea Yahoo-ul. Puțin, dar se folosea. Și tastam de voie. Până când îmi fac puțin curaj și-o invit la o întâlnire. În centrul Craiovei. A zis da. Acceptase. Nici nu-mi venea să cred. Eram atât de încântat încât îmi venea să sar atat de tare-n sus încât aș fi putut fără probleme să dau cu capul în tavan. Am coborât repede cu picioarele pe parchet și am zis că trebuie să fac o figură frumoasă. Că trebuie să fiu eu. Și să fiu plăcut. A doua zi, după amiază, trebuia să ne întâlnim. Afară era cald. Frumos. 

Ca de obicei, dacă trebuie să plec undeva unde consideră că este important să arăt mai mult decât bine, mă apuc cu două ore înainte să plec de acasă. Zis și făcut. Hainele? Călcate la dungă. Încălțămintea? Pregătită și ea. Trebuia dar să mă încalț că semnalul era ca și dat. Îmi aduc aminte și acum că aveam niște teniși la care țineam foarte mult și care-mi plăceau la nebunie. La fel cum îmi plăceau tenișii, de nelipsit mi-a fost și parfumul. Eu am unele dintre cele mai bune parfumuri barbati, dar pentru acel moment foloseam doar unul singur, că trebuia să impresionez. Și în ce fel trebuia să impresionez. Găseai dacă te uitai pe raftul meu de la parfumuri Calvin Klein și Cerruti până la parfumuri Joop și chiar Thierry Mugler. Aveai de unde să-ți alegi. 

Pe unele le-am primit cadou, de la prieteni. Dar pe majoritatea, cum ar fi parfumuri Calvin Klein, le-am cumpărat. Însă, vă spuneam că aveam unul special. Un Yves Saint Laurent. Parfumul ăsta mă făcea să mă simt altfel. Mai încrezător. Mult mai curajos și mă făcea să-mi dau drumul repede la vorbă. Și l-am cumpărat în funcție de anotimp. Era toamnă pe atunci. Mi-a plăcut mirosul și mie mi-a căzut numai bine. De obicei, parfumurile mi le cumpăr în funcție de cum cred eu că trebuie să miros în fiecare anotimp. Nu am stat foarte mult pe gânduri că am și plecat de acasă. Chiar dacă mă dădusem cu Yves Saint Laurent, emoțiile mai erau câtuși de puține. Dar nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi fost dacă n-aș fi avut parfumul meu preferat. 

Haideți, știți și voi cum este. Trebuie să recunosc că, dacă nu cumpăram parfumul de mai sus, nu știu ce m-aș fi făcut. Am ajuns mai devreme. Cu vreo 20 de minute. Lume în centru cât vezi cu ochii. Văd o bancă în English Park-ul din Craiova și zic să iau un loc până ajunge. Primesc mesaje. Aveam, pe atunci, un telefon care nici măcar smartphone nu era. Și dacă erau pe piață, noi, craiovenii, nu prea le aveam deloc cu ele. Îmi tremură mână. Când văd că am un mesaj de la ea rămân puțin blocat. Puțin, parcă, în altă lume. Și, deodată, parcă mă trezește parfumul spunându-mi „omule, trezirea, nu mai visa, dacă vrei să te alegi cu cineva pe cinste”. Și mare dreptate a avut. O domnișoară tare simpatică. Mai drăguță decât pozele o arătau. Nu foarte scundă.

Cu o voce tare drăguță. Nu foarte vorbăreață, dar cât să-mi răspundă la întrebări și cât să-mi dea și niște exemple de astfel de întâmplări. Se simte că vrea să se apropie din ce în ce mai mult. Și nici n-o împiedic. Se pare că parfumul începe să tragă și de unul și de altu. Și trage atât de bine încât nici nu am mai vrea să ne ridicăm de pe scaun, chiar atât am amorțit. 

Într-un final, se observă cu ochiul liber că este tare, dar tare încântată de parfum. Ceas de vreo două ore nu am putut să nu observ zâmbetul. Să nu observ cât de des își umbla prin păr. Cât de mult dădea un picior peste celălalt. Brunetă, dar cu o ușoară tentă spre roșcat pe atunci. Ochii mari de atâta încredere pe care i-o transmisesem. Și la fel și acum. Și iată-mă cum, și în prezent, folosesc aceleași parfumuri Yves Saint Laurent ca și acum doi ani. Și, de atunci, ei îi tot place să adoarmă pe pieptul meu mirosind bine.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014.