Seara, pe Strada Ficțiunii

Strada Ficțiunii. O colecție și o stradă ca oricare alta la prima vedere. Până când faci primul pas. Nouă seara. Tragi cu ochiul în stânga. Un bătrân. Tare simpatic. Răsfoiește de voie o carte. Spre deosebire de cum arată cărțile în general, adică groaznic, aceasta este într-o stare impecabilă. Numai bună de citit. De dat pagina. Numai bună să te lase cu gura căscată. Fac al doilea pas. Sunt destul de aproape de el. Îi văd destul de bine geaca. Din piele. Îmbătrânește pe zi ce trece și parcă ar vrea să mai fie dată măcar cu o cremă ca să mai fie protejată puțin. Câteva fire-n cap și niște blugi terfeliți. Au început demult să se toace jos. Decolorați. Se observă cu ochiul liber că nu este un bogătan. Și nici unul care să fie destul de aranjat. Îmbrăcat cu lucruri simple, pofta de citit cărți de la Editura ALL nu i s-a dus nici la cei aproape 70 de ani pe care pare să-i aibă.

De-a dreapta mea stă o femeie. Pe un scaun. Singură. Cu o pălărie în cap și cu două cărți în mână. E nehotărâtă. Nu știe pe care să o aleagă. Destul de aranjată. Cu o umbrelă la subraț și paltonul pe care îl atinge din minut în minut, dovadă că are grijă de tot ce îmbracă, face un pas înapoi. Cât pe-aci să dea peste oameni. Strada este destul de circulată. Rar nu vezi pantofi, teniși sau picior de om. Cade pe gânduri. Din nou. Nu știe ce să aleagă. O carte din secțiunea Clasic sau una din colecția Bestseller. Nu știe dacă să ia un clasic al secolului XX sau un geniu care a îmbinat perfect modernitatea si tradiția într-o carte de invidiat. Este greu să te hotărăști ce să alegi între un autor care umple goluri rămase în literatura clasică - care este tradusă și la noi - și repune pe această piață romane actuale și altul care îmbină suspansul, pasiunea și umorul. Și o îmbină atât de bine încât nu a ieșit omletă, după cum s-ar aștepta mulți. Și o cred. Căci este tare greu să te decizi între o carte de-a lui Iuri Dombrovski, Garsoniera din pădurea de macarale a lui Dan Chisu sau Capătul Cercurilor scrisă de Tom Egeland. Să nu vă mai spun că, din acest an, găsești scriitori români contemporani dacă arunci o privire și peste „Lista lui Alex. Ştefănescu“ tot în colecția Strada Ficțiunii.

Merg mai departe. Rămân impresionat de tot ce văd. Închid gura ca să nu-mi intre musca de atâta uimire. În fața mea, la câțiva metri, un pod. De cărți. Mi se fac ochii mari. Atât de mari încât ai spune că nu am 21 de ani, ci doar ce am împlinit 11 și sunt bucuros de orice îmi dau oamenii. Atent în stânga și-n dreapta, nu pot să nu bag de seamă cum micuții nu doar că se urcă pe acel pod construit din cărți. În coada ochiului văd niște umbre. Se pregătesc să iasă oricând de prin tufișuri. Fac un pas înapoi. Inima bate mai tare. Degetele încep să fie reci. Mă mușc de buză. Simt o respirație rece în spate. Mă uit în față și umbra se face din ce în ce mai mare. Semn că se apropie de mine. Brusc, simt o mână pe umăr. Mă albesc tot. Fac un pas înainte și-l prind de mână.

Este doar alt puștan. Bag de seamă că are în mână altă carte. Îl întreb dacă știe să citească. Îmi răspunde, îngâmfat, că pentru el cărțile nu au reprezentat niciodată o problemă. Ridic sprâncenele. Fac iar ochii mari și văd că are în mână o carte tot de la Editura ALL, pe Strada Ficțiunii. Portretul unui bărbat imatur de Luis Landero se pare că l-a impresionat tare mult dacă a ales să continue de citit. Nu pot să nu observ semnul pus aproape de jumătatea cărții. Îl întreb de carte. 

Îmi spune, dintr-o suflare, că este despre un bărbat care își povestește viața. Un om care a avut o viața destul de aventuroasă încât să te apuci să-i citești cartea lui Landero. O persoană care recunoaște tot. Unul care vorbește despre cum a ajuns să fie vânzător la papetărie, portar la un hotel și apoi un reporter cunoscut. După ce a pronunțat reporter, nu am mai auzit și continuarea. M-am blocat. Coincidență sau nu, și eu sunt tot în domeniul jurnalismului. Tot reporter. L-am pus să repete și ultimele cuvinte. Aflu că a fost si moștenitor al averii soției, Imaculata.

Mă întorc. Bag de seamă că au apărut cei ale căror umbră se observa de la depărtare. Sunt lângă pod. În fața mea, pe o bancă, un tânăr. De aceeași vârstă cu mine. Citește. La câțiva metri de el, alți tineri. Citesc pe o bancă care este sub forma unei cărți. Lângă ei, un pom. Măricel. Deasupra, o pancartă. Îngrijită. Nu este ruptă. Ca o copertă de carte. Pe ea scrie mare, cât să vadă și tataie, „Mulțumim pentru traficul intens de pe Strada Ficțiunii!”. Îmi place ce văd. Și nu am de ce să nu recunosc că Strada Ficțiunii este circulată. Însă, se poate mai mult de atât. Poate să fie intens circulată.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014.