18 decembrie 2014

51 de zile

9 octombrie și destul de cald afară. Așa a început prima probă din SuperBlog pentru mine. Doar ce m-am întors după ce am fost trei luni de zile în plimbări și drumeții. Ultima destinație, Timișoara. Cu o cană de ceai în stânga mea. De mușețel, dulce și pe birou. Cu un laptop care s-a ales cu o instalare de windows cu două zile înainte. Nu de alta, dar ca să nu am surprize pe parcursul a aproape două luni. Totul era pregătit, dimineața am pus ceasul să sune la 8. De obicei, dis-de-dimineață scriu mai bine. Mai lejer. Mai natural. Așa îmi propusesem, dimineața când sar din pat, fug direct la următoarea probă. Dar știți și voi că târguiala de acasă nu se potrivește cu cea din târg.





Cu o seară înainte, mă gândeam ce aș putea scrie vreme de aproximativ două luni la competiția asta. Cu imaginația pentru advertoriale nu stau rău deloc, dar simțeam că este nevoie de altceva aici. Ceva care să te scoată din anonimat. Să încerci să scrii din experiența de până acum și să îmbini ceea ce ai pățit sau ți s-a întâmplat cu ce vrea sponsorul. De aceea, targetul meu a fost să pot să mă țin de deadline. Așa, cu privitul, toată lumea zice că e ușor. Înainte să înceapă îmi spuneam „lasă, bă, ce mare scofală?”. E, uite că nu e chiar așa ușor. Dar despre deadline-uri vă spun ceva mai jos.



O LINGURĂ AMĂRUIE


Nu e ușor deloc. Dar știi când o să vezi că a meritat? Atunci când se face prezența pentru gala. Și am reușit. Să mă țin de deadline-uri. La unele probe scriam cu câteva zile înainte, în funcție de programul liber. La altele înscriam articolul cu 15 minute înainte să se încheie proba. Și au mai fost câteva probe la care mi-am luat-o-n freză. Am avut și penalizări. Se pare că tehnologia s-a jucat puțin cu mine. 

Chiar dacă petrec cel mai mult timp cu el, tot a vrut să mă facă să mă enervez. Pe la mijlocul concursului, seara când voiam să intru să postez articolul că-l aveam în Draft, laptopul meu s-a supărat și nu mai voia să se deschidă. Îmi apărea „Welcome” și cam atât. Așa că, încă 10 puncte au fost luate-n freză. De data asta din cauza lui.




Kilograme puse. „Nervii nervoși”, după cum spunea un prieten mai demult. Și un sac plin de emoții când trebuia să văd ce notă am luat la probă. Chiar dacă obiectivul meu era să scriu la toate probele, mă mânca să văd imediat cum apăreau notele ce am făcut. Și chiar dacă au fost și note mici, ăsta nu-i un articol scris cu spume la gură. Din contră, acolo unde am avut notă mică trebuie să țin minte și data viitoare să fac un articol al dracului de bun. Încerc să mă pun și-n pielea sponsorului, dar asta este altă mâncare de pește și eu scriu despre altceva. 



BUTOIUL PLIN CU DE TOATE


După ce am terminat probele, cu penalizări, dar nu grosolane, am primit și invitația să particip la gală. Nici nu am mai stat pe gânduri. Am confirmat de cum am văzut. Griji. Mi-am făcut o groază de griji că nu am cu ce să vin, că nu am cu cine să dorm în cameră. Cred că am bătut mulți bloggeri la cap cu asta. Dar trebuia să întreb în stânga și-n dreapta. După ce am aflat de la Claudia că cei de la Autonom pot să ne pună la dispoziție mașini pentru transport, am stat în banca mea. Apoi, am aflat că voi sta cu Daniel și cu Geordan în cameră. Olteni, ca mine. Până una - alta s-au mai schimbat lucrurile când am aflat că Nașa o să vină cu Bianca și o elevă bloggeriță pe tren. 



Cu ochii-nchiși, că alta n-am


Am hotărât să mergem și noi (eu, Ianolia, Andrei și Loredana, plus Daniela și Daniel care ni s-au alăturat din Târgu-Jiu) cu trenul până la Petroșani și de acolo cu un autobuz. Bine și frumos. Căldură cât cuprinde și nașul din tren, un nene mișto. L-am pus să ne facă o poză, doar trebuia să surprindem momentul că până în primăvară nu ne mai vedem.

După ce ajunserăm la Vila Alpin băgai o porție de două - trei ore de somn. După, du-te și plimbă-te, nenică. O poză de la Eliza, un banc de la Geordan, o vișinată în sticlă de Metaxa de la Daniel. Că așa e frumos. Am urcat pe pârtie. Ianolia s-a împiedicat nițel, dar nu era stres. Râdea deodată cu noi. Pe alocuri ne întrecea. Am avut un moment când am crezut că poate să plece din pole - position dacă am face raliu pentru râs. 






După ce am băgat la ghiozdan, am urcat să ne pregătim pentru gală. Ușor, ușor s-au umplut și scaunele de la gală. Chiar dacă nu a fost prima dată când am trecut la microfon - dovadă și emisiunile de la Radio Campus - emoții de alea mici tot am avut. 

Oameni frumoși, experiență nouă. Și am reușit să schimb o vorbă cu Nina, Eliza, Mirela, Eugen sau maestrul Călinescu. Nu uit nici de Alina, DebyAlbert sau Cristian. Fiecare cu povestea lui dusă-n spate. După gală am zis să ne mai și distrăm. 




Și am dansat până am făcut febră. Și populară. Și melodii vechi. De alea mișto care te ridică în picioare. La 2 eram deja un schelet ambulant. Nu mai dormisem de o zi și oboseala se simțea. 




Se mai simțea și că la 6 trebuia să fiu, din nou, în picioare. Mai greu cu trezitul, dar până la urmă am ajuns la gară. Aproape părăsită. În paragină. Și dacă aveam impresia că cea de la Gura Motrului e dezastruoasă, stați să o vedeți pe cea de la Petroșani. Dar până una - alta, m-am pomenit cu o poftă pentru pufuleți cu brânză. O pungă n-a fost de ajuns. Și la a treia i-am convins și pe pământenii care erau cu mine să-și cumpere.

Mult a fost, puțin a mai rămas până să ajungem la Craiova, să ne dăm jos din tren și să ne luăm la revedere. Ne-am promis că ne vedem în aprilie, la gala pentru Spring SuperBlog. Acum să vedem care își respectă promisiunea.

21 de comentarii:

  1. Hombre, doar sticla a fost de Metaxa, continutul a fost de visinata. Ai auzit tu ceva, dar Metaxa si-a gasit obstescul sfarsit Vineri seara :) Spor!

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu am scris despre tine, mai mult si mai frumos! :)))
    Chiar sunt curioasa daca vei mai participa la primavara, atunci vor fi numai 13 probe si va dura o luna. Abia astept sa te revad dansand! :)))))

    RăspundețiȘtergere
  3. Mi-a facut placere sa te cunosc, Mihnea. Energia ta ne-a molipsit pe toti si pentru prima data mi-am schimbat parerea despre olteni :P Aveam impresia ca sunt oameni ursuzi, cu fite s.a.m.d.
    Te imbratisez cu drag si sper sa ne revedem in primavara :* :*

    RăspundețiȘtergere
  4. Stai asa, ca nu ne-am promis ca ne vedem in aprilie! Am spus ca poate ne vedem mai devreme! Dar om trai si om vedea! Multumim pentru ideea de a ne cumpara pufuleti, ca ne-au prins tare bine pana la Bucuresti. Vorba Nasei, mi-am schimbat si eu parerea despre olteni. De fapt, mi-am imbunatatit-o! Nu credeam ca voi sunteti ursuzi, dar nu aveam idee ca sunteti atat de buni dansatori. Voi 3, de la camera 7 sau 8, ati fost sufletul petrecerii! Bravo, asa da! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Daniel, s-a modificat, am înțeles acum!

    RăspundețiȘtergere
  6. Alina, am citit.
    Urmează un articol separat despre bloggeri.
    Aici am trecut în revistă ce s-a întâmplat pe perioada concursului, în mare.
    Și eu aștept gala din primăvară.
    O să am un dans nou!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Abia astept! Tre sa bagam niste melodii arabesti in playlist! :))))

      Ștergere
    2. La astea nu prea mă descurc, să știi!

      Ștergere
    3. Dai din fund, shake it, shake it! :)))

      Ștergere
  7. Și mie, nașă!
    Mă bucur mult că ți-am schimbat părerea, nu toți oltenii sunt la fel.
    Și eu te îmbrățișez și, cu siguranță, ne vedem în primăvară!

    RăspundețiȘtergere
  8. Bianca, stau așa. Vedem, sigur, dar ar fi super să ajungi.
    Eu am mai mâncat pufuleți de ăia și știam că-s buni.
    Mă bucur că v-au prins bine până la București.
    O îmbunătățire e mereu binevenită.
    Dar eu am spus pe grup că oltenii o să fie sufletul petrecerii.
    Acum, la gală, am arătat că nu-i doar gura de noi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ii cunosteam deja pe Geordan si pe Daniel, de ei stiam ca sunt dansatori, dar in editia asta am mai descoperit o persoana - pe tine. Modestilor. :))

      Ștergere
    2. Bun așa.
      Așa sunt eu, cel puțin, mai modest.

      Ștergere
  9. Bine ca m-ati prins in perioade bune in care rasul sta la baza partiei din viata mea. Si Eliza m-a cam facut la o tranta, dar nu e bai, din spate venea un cavaler pe picioare, calul s-a speriat de schiori, Dan Pavel. Sunt obisnuita cu trantele din Straja, deci am ce povesti nepotilor la batranete si sa pot rade si mai mult.
    Ma bucur de faptul ca nu v-am lasat o impresie proasta despre mine si abia astept sa radem din nou la urmatoarea intalnire, de orice fel ar fi ea! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce impresie proastă, domnule?
      Nicidecum!

      Ștergere
    2. Atunci ma bucur si abia astept sa ne revedem. Cine stie, poate il corupem pe Daniel sa facem un party la implinirea a trei ani de blog meet ca sa dansam din nou. :D

      Ștergere
  10. Treci pe Linux sau daca ai buget pe Mac OS ca sa nu mai ai probleme de genul Welcome si atat :D

    RăspundețiȘtergere