Sârbologii, la Craiova

Pe 11 și 12 octombrie s-a desfășurat la Craiova cea de-a V-a ediție a Colocviilor „Ion D.Sîrbu”. Aceste discursuri au avut loc la sediul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, în foaierul T.N.C. 

Tema acestor colocvii a fost „Firesc și excepționalism în viața și opera lui Ion D. Sîrbu”. Ca să fie marcată împlinirea celor 94 de ani de la nașterea scriitorului au fost prezenți scriitori și oameni de cultură precum Clara Mareș, Mihai Barbu, Gheorghe Grigurcu, Ion Barbu sau Flori Bălănescu. Din Craiova îi amintim pe Ovidiu Ghidirmic, Toma Velici, dar și pe actorul și fostul director al Teatrului Național „Marin Sorescu”, Emil Boroghină. 

Ca în fiecare an a fost Elisabeta Sîrbu, soția scriitorului. În interiorul bibliotecii „Alexandru și Aristia Aman” a fost și o expoziție de carte Ion D. Sîrbu. Puteau să fie văzute cărțile „Cu sufletul la creier”, „Bieții Comedianți”, „Între Scylla și Carybda”, „Între timp, murisem” sau „Iarna bolnavă de cancer”. Tot vineri, s-a jucat la Teatru Național „Marin Sorescu” „Ce mai taci, Gary?”, la sala care poartă numele scriitorului. Această piesă a fost o adaptare după „Jurnalul unui jurnalist fără jurnal”.

Lucrările vor fi publicate în Caietele Colocviilor „Ion D. Sîrbu”. Inițiatorul și organizatorul a fost Nicolae Coande, cel care ne-a răspuns la câteva întrebări.

Mihnea Socol: Ce reprezintă Colocviile „Ion D. Sîrbu” pentru craioveni?

Nicolae Coande: Eu sper să însemne o cinstire a memoriei unui scriitor pe care unii dintre cei mai în vârstă craioveni poate l-au cunoscut în diverse ocazii. Nu era un om foarte popular, dar acolo unde mergea capta atenția fiindcă era un produs de lux al culturii interbelice, un om care a studiat cu mari gânditori, ca Lucian Blaga. Colocviile „Ion D. Sîrbu” au început în anul 2009 cu aducerea la Craiova a unor sârbologi, oameni care au scris niște cărți sau au dezbătut mai mult pe tema vieții și operei sale. Ediția din 2013 a fost cea de-a cincea și a fost mai largă ca și prima ediție pentru că celelalte ediții au fost în cerc mai strâns, din anumite motive care țin de organizare.

M.S.: Ce înseamnă pentru moderatorul Nicolae Coande Colocviile „Ion D. Sîrbu”?

N.C.: Am inițiat și am organizat aceste colocvii în 2009 alături de Ioan Lascu la prima ediție, apoi continuându-le eu de unul singur. Pentru mine Ion D. Sîrbu este o figură luminoasă a unui cărturar neîngenunchiat de vremi, o figură solitară, așa cum trebuie să fie un scriitor cu adevărat valoros și important. Chiar dacă trece printre oameni și vorbește cu oamenii, stă de vorba cu ei, există acest tip de scriitor solitar care nu aderă la ideile comune ale epocii. Și care mai zgândură puțin coaja lucrurilor încercând să afle adevărul mai ales acela care este impus de către politicienii vremii. Ion D. Sîrbu a fost un astfel de scriitor, un om elevat, un om de o cultură aleasă și un om care consumându-și erorile de tinerețe a ales la maturitate să fie un spuitor de adevăr. Este, în cele din urmă, ceea ce ar trebui să facă fiecare scriitor mai mult sau mai puțin important, dar adevărat. Pentru mine, Ion D. Sîrbu este un mare scriitor care merită să fie sărbătorit nu doar la Craiova, ci și în țară și este o figură luminoasă a epocii sale, alături de un alt mare scriitor Marin Sorescu.

M.S.: De ce tema „Firesc și excepționalism în viața și opera lui Ion D. Sîrbu”?

N.C.: Tema a fost aleasă cu acest titlu având în vedere parcursul sinuos al vieții și al operei lui Ion D. Sîrbu. Într-un anumit moment, el a avut un destin obișnuit, a mers dintr-un mediu minier, unde tatăl său era miner vechi cu o mamă simplă, gospodină, a ajuns la un nivel elevat intelectual. Totul se îndrepta către o carieră universitară academică și dintr-o dată se frânge ceva. De aici și excepționalismul vieții sale. Mai apoi, fiindcă a fost deținut în închisorile politice ale regimului Dej a continuat să persevereze și să se iluzioneze că poate fi un intelectual într-o țară ocupată, cum era România la un moment dat,  și-a dat seama că tot ceea poate să mărturisească nu pot fi decât fragmente și acelea ilizibile pentru oamenii care nu cunoșteau lucrurile astea și în acel moment a scris acea literatură de sertar care dovedește, iarăși, excepționalismul titlului de literatură pe care a ales s-o facă.

M.S.: Aveți emoții atunci când prezentați fiecare persoană în parte la aceste colocvii?       

    

N.C.: Nu, nu am emoții pentru că pe majoritatea îi cunosc și fără să fiu un prezentator de genul unui disc-jockey sau a altora care fac anumite emisiuni culturale sau de varii eseu. În mediul ăsta, în general mă cunosc cu oamenii și nu am emoții chiar dacă există un public pe care nu aș putea să-l cunosc. Aici este vorba despre un firesc. Aici nu este nimic spectaculos ca noi să avem emoții. Nu este nici Festivalul Maria Tănase, nici Steaua fără Nume, nici alte festivaluri unde se pretinde că oamenii ar trebui să aibă emoții. Emoții au cei care se prezintă în momentul acela, poate mai mari decât mine cu conferința lor pentru că ei vorbesc în fața unui public care îi ascultă, care trebuie să-l înțeleagă. Nu am emoții când vine vorba de literatură și de discuții chiar cu un public alăturat.

M.S.: De ce au avut loc în octombrie colocviile Ion D. Sîrbu?

N.C.: Am fi ținut să-l omagiem pe Ion D. Sîrbu într-una din lunile, fie ale nașterii sale, fie ale morții sale. Însă în perioada lunii iunie nu se putea pentru că nu obținusem fondurile și fiind finalul de sezon și în vacanță nu se putea am ales luna octombrie pentru că în luna octombrie puteam să organizăm. E vorba de ceea ce ni s-a putut pune nouă la dispoziție și atunci am putut organiza.

M.S.: Ce părere are Elisabeta Sîrbu că aceste colocvii au venit din inițiativă proprie? 

N.C.: Dumneaei este foarte bucuroasă de fiecare dată că reușim să facem lucrurile astea și ne mulțumește pentru faptul că avem posibilitatea, nu doar gândurile. A venit de fiecare dată printre noi și noi îi mulțumim pentru că știm măcar de la Ion D. Sîrbu din jurnalul său, să zicem, ce companion extradionar i-a fost în viața asta la care trebuia să se adapteze, totuși, aici la Craiova. Lui Ion D. Sîrbu i-a fost foarte greu. Trebuie să înțelegeți că dincolo de faptul că orașul Craiova îi oferea un post de secretar literar, el se simțea un corp străin aici. Nu cunoștea pe nimeni. Doamna Elisabeta Sîrbu a fost un reazen și un sprijin, o femeie care l-a ținut pe linia de plutire fiindcă au fost momente dramatice în viața lui, inclusiv aici momente de sănătate, momente de singurare, momente de boală când ea a trebuit să-l redreseze.

M.S.: Cine poate participa la aceste colocvii?

N.C.: La  aceste colocvii, din punctul meu de vedere, pot participa în principal cei care și-au dedicat o parte a activității lor cunoașterii operei lui Ion D.Sîrbu, adică trebuie să fi testat în reviste sau publicații sau chiar în cărți acest lucru. Și atunci se poate. Noi invităm oameni care au o opinie conturată în spațiul public, dar pot veni și tineri cercetători care pot să spună că citind și descoperind opera lui Ion D. Sîrbu au ceva de spus. Și sigur, nu este niciodată un cerc închis. Dar este bine să fie cunoscători atunci când se prezint acolo și dacă există să zicem, formulări a unor persoane care vor să spună „Da, nu avem o carte despre Ion D. Sîrbu, dar am citit ceva, ne place și vrem să scriem”, noi suntem deschiși pentru asta. Este un colocviu unde pot avea loc și dezbateri.  Chiar ne gândim să inițiem asta la următoarea ediție, un fel de masă rotundă unde pe lângă cei care sunt experimentați să vină oameni, tineri de orice vârstă care să spună „am și eu opinii”, însă trebuie să fie bine conturate, nu simple divagații pentru că sunt niște colocvii și există o strictețe în sensul ăsta. Nu este doar o adunare populară, dar lucrurile sunt open, sunt deschise.

M.S.: Ați mai avea ceva de adăugat?

N.C.: Îmi doresc să continuăm edițiile și sper să fie și mai dense și mai bine conturate din punctul de vedere al abordării critice a operei lui Ion D. Sîrbu în special. Dorim să scoatem și un caiet așa cum am scos și la prima ediție al comunicăriilor și discuțiilor care au avut loc la Craiova. Îmi doresc cel mai mult și cel mai mult pentru că celălalt sprijin cred că-l voi avea și îl voi primi, o participare cât mai largă a publicului care să fie interesat să descopere sau să redescopere de fapt, viața și opera unui scriitor care a trăit peste 20 de ani printre ei și unii dintre ei poate chiar l-au văzut pe stradă și poate chiar și-l amintesc din anumite locuri. Era un scriitor și un om unic și asta se vede în cărțile lui.